Învăluiţi în fum (3/2)

          Dimineaţă obişnuită pentru sobra Anglie. Răcoroasă, înnorată, însoţită de micile picături de rouă care fac gazonul din camping să pară un cristal puţin neşlefuit, dar totuşi de o frumuseţe asemeni unui basm. Era o linişte deosebit de revigorantă, aceea de dinaintea furtunii care se apropia, nerăbdătoare de a se dezlănţui asupra celor doi, încă adormiţi.
          Jeremy este primul care se trezeşte, aşa cum probabil orice bărbat şi-ar dori. Cu EA în braţele sale, înfăşurată de căldura protectoare a trupului său încă gol, pierdut în părul ei plumburiu, parfumat încă de şamponul mediocru folosit seara precedentă. Se retrage uşor, atent ca de fiecare dată pentru a nu o trezi din somnul de frumuseţe şi se îmbracă puţin grăbit pentru a nu i se face frig.
Deschide cortul şi inspiră adânc aerul curat, tămăduitor aproape pentru sufletul său. Inspira şi se simţea revigorat de fiecare data când o făcea, pentru că în sfârşit sosise. Venise toamna.
           Deorece ajunseseră seara în acel loc, nu a putut să desluşească doar la lumina felinarelor pală şi slăbită culorile copacilor care îi înconjurau oferindu-le protecţie de mediul înconjurător. Abia acum desluşea jocul de culori calde oferit de coroanele acestor giganţi unduiţi de vântul îmbărbător care circula nervos în văzduh. Văzând norii cenuşii din depărtare, Jeremy intră liniştit in cort şi o mângâie gentil pe Kat pe cap pentru a o trezi.
           - Kat, a sosit!
           - Hmm? Cine a venit, ce s-a întâmplat?
           - Toamna, iubito... E aici!
           - Oh, dar în Londra era cald şi totul încă verde... cum..?
           - Nu ştiu, dar e atât de frumos! Abia aşteptam să mă învigoreze puţin vântul, să pot să mai aud scrâşnitul frunzelor stacojii sub tălpi... Parcă e un vis frumos din care nu vreau să mă mai trezesc! Şi tu eşti aici lângă mine să îl pot împărtăşi..
           Ochii li se intâlneau din nou, puţin leneşi, dar totuşi curioşi, strălucind de bucurie. Erau singuri împreună şi până la urmă, poate fi ceva mai frumos? Jeremy se apropie tacticos de Kat, o sărută pe frunte, apoi pe buze şi pune de o cafea. Ea se întinde ca o pisică puţin deranjată, dar mulţumită de locul în care este şi de felul în care este alintată. De toată viaţa ei în momentul de faţă. El nu se poate opri din zâmbit, tot nu-i vine să creadă că nu este un vis tot ceea ce trăieşte în clipa de faţă. Îi vine să danseze şi să cânte în acelaşi timp. Păcat că nu e bun la niciuna, poate ar fi putut transmite şi lui Kat din starea sa, deşi... felul în care el radiază acum e destul  pentru ea. Să se vadă împreună şi fericiţi era tot ceea ce îşi puteau dori şi acum toate astea erau împlinite... Parcă era încă una din reclamele alea în care toţi participanţii mimează o fericire aproape de neatins.
          Jeremy se aşează lângă Kat, îi întinde uşurel cafeaua pentru a nu a murdări cearceafurile. Nu prea reuşeşte, dar se frige doar puţin pe mână, moment în care ea îl sărută repede, înainte ca el să poată scoată un sunet. Stau înfofoliţi cât pot ei de bine în acel mare sac de dormit, ea rezemându-şi capul de umărul lui, iar el cu bărbia pe creştetul ei. "Te iubesc!" îşi spun amândoi odată, lăsând zâmbetele pe care deja le purtau victorioşi să se lărgească. Terminând cafeaua în tăcere după acest mic "incident", se pregătesc de plecare.
          După ce strâng totul, se urcă repede în maşină. Furtuna aproape ajunsese la ei, adierea calmă a vântului părea acum că îi alungă din acel loc. Poate că bine face, oricum nu doreau să zăbovească prea mult, acum când natura începe să se coloreze şi mai au atâtea de explorat. Jeremy porneşte puţin în trombă, aşa cum a văzut de atâtea ori in acele filme de acţiune când cuplul format din cei doi îndrăgostiţi e hăituit de poliţie. Se simţea ca un actor într-un astfel de film, dar fără restricţiile pe care i le-ar fi impus un scenariu. Erau doar ei doi regizori, actori, scamatori, directori de fotografie. Limitele puteau să şi le impună doar ei, însă nu aveau de gând să o facă. Nu acum, nu când abia au scăpat de termene limită, de claustrofobicul oraş care parcă îi înghiţea puţin câte puţin în fiecare zi pe care o petreceau acolo. Kat nu putea să stea locului, se uita în stânga şi în dreapta, se întorcea în scaunul maşinii, lăsând ochii ca de jad să fugă în orice direcţie doreau ei, pentru a capta cât mai multe detalii pentru desenele ei.
          Vântul începuse să bată în altă direcţie, ceva mai domolit odată ce se îndepărtaseră de camping. Cerul care le veghea drumul se decisese să se arate prietenos cu cei doi. Se însenina, câteva raze de soare străpungeau norii cenuşii, căzând pe pământ ca nişte petice de lumină, arătând felurite oaze la orizont. Li se făcuse foame, aşa că au oprit la prima benzinărie pentru a face plinul atât stomacurilor lor cât şi maşinii. Din fericire, aveau chiar şi un restaurant la etaj, unde Kat urcase prima pentru a fi sigură că poate găsi o masă liberă într-un loc care să-i convină. După ce făcu plinul maşinii, urcă şi Jeremy. Restaurantul era gol, doar ea era singură la o masă dintr-un colţ al clădirii din sticlă. O măsuţă mică, rotundă, care avea în mijloc o vază modestă ce găzduia un trandafir galben. Kat privea afară, rezemată cu bărbia în palma dreaptă. Era liniştită acum şi avea parcă un nou voal de frumuseţe. Lui nu îi venea să creadă cum poate părea o persoană cu totul diferită doar privită din alt unghi, în alt decor. Văzând-o din profil, observa cum ochii ei parcă erau pierduţi în peisajul în continuă schimbare datorită vremii, lucind puternic în lumina pală a dimineţii. Părul ei brunet acum avea felurite nuanţe jucându-se prin el, iar poziţia corpului scotea în evidenţă formele ei, dar cuprinse parcă de caracterul ei, puţin rebel, dar de o inimă bună, de puritate.
          Se apropie de ea, dar nu bagă de seamă. Se aşează la masa. Nicio mişcare. Se uită şi el în depărtare, iar tot ce poate vedea e linişte. Acum înţelege de ce parcă e de neclintit Kat lângă el. Totul parcă a fost atât de "pe fugă", încât nu au apucat să se bucure de liniştea interioară pe care o regăsise după atât de mult timp în sufletul lui. Era atât de bine că parcă nu îi venea să creadă că pe stomacul gol, într-un restaurant al unei benzinării se poate să simtă aşa ceva, dar.. Aşa a fost să se întâmple. Un mare rol însă îl va avea mereu cea de lângă el, care fără să scoată un cuvânt, îl poate fermeca şi stârni curiozitatea sa nativă.
          Liniştea e întreruptă de o chelneriţă care îi întreabă ce doresc să servească...

Învăluiţi în fum (2/2?)

                ... Cadillac-ul pare că se dezlănţuie asemeni furtunii pe care o lasă în spatele lor împreună cu oraşul care parcă i-a ţinut departe de ei înşişi de prea mult timp. Kat îl ţine strâns de mâna dreaptă pe Jeremy, oferindu-i bucuria şi dragostea ei doar prin acest simplu gest, care lui i-a lipsit pare-se de ceva timp, deşi, s-au văzut cu o zi înainte, la muncă. Ochii amândurora sclipesc în asfinţitul ce se desfăşoară în toată grandoarea sa direct în faţa lor, soarele afundându-se în asfalt, iar mirosul ploii ce va veni acum se simte mult mai puternic, nefiind îmbâcsit cu mizeria oraşului.

                Kat nu se poate abţine din a cânta fiecare melodie pe care o aude la casetofonul maşinii, Jeremy încercând să ţină pasul cu ea cât şi cu întreaga desfăşurare a evenimentelor. Uneori se mai pierde în ochii ei, îi pare cel mai frumos loc din lume şi... e al lui. Nimic nu poate fi mai bine, sunt în sfârşit liberi de toate problemele lor, au o tăbliţă nouă pe care îşi pot scrie istoria de acum încolo, fără să se simtă restrânşi. Kat începe să deseneze profilul lui Jeremy cu ajutorul nelipsitelor ei creioane, fiind unul din hobby-urile ei preferate. Pe lângă frumseţea ochilor ei, aceştia au şi darul de a captura acele detalii atât de subtile încât marea majoritate a oamenilor le ignoră în fiecare zi. De data asta, s-a nimerit a fi Jeremy. Nu că ar fi fost vreun fotomodel, dar pentru ea, el era totul şi fiecare por al feţei lui, ei îi părea perfect.

                Jeremy se opunea de fiecare dată când ea încerca să-l deseneze. Simţea că faţa lui nu-şi merită locul printre celelalte chipuri şi peisaje desenate de iubita sa, însă de data asta nu numai că nu mai avea cum să obiecteze, nici nu-şi mai doreşte să poată. Se gândea că nu există un mijloc mai bun de a imortaliza momentul acesta culminant din viaţa lor, decât printr-un desen de-al ei, făcut cu entuziasmul ei specific şi dragoste imensă, pe care deja se gândea să-l înrămeze în noua lor locuinţă. O poză parcă ar fi fost inutilă indiferent de câţi pixeli ar avea aparatul care ar face-o, nu se putea compara cu frumuseţea pe care mâna ei o transpunea pe foaie.

                Seara se lasă încet peste cei doi, iar Kat nu mai are suficientă lumină pentru a putea desena. Înjură. Râd amândoi de reacţia ei, după care se sărută. Parcă şi buzele ei au alt gust, se gândea Jeremy. Cum se poate ca o stare atât de bună să amplifice orice senzaţie îl fascina, nu ar fi vrut să dea drumul niciodată sentimentelor sale. Şi-ar fi dorit să facă asemeni parfumierilor şi să încerce să capteze cumva toate cele ce-l înconjoară într-o sticluţă, însă ştie că dacă s-ar fi pierdut astfel chiar şi o particulă din ceea ce doar miroase acum, darămite toate celelalte lucruri de care este invadat, nu s-ar fi comparat cu tot ce trăia în acele momente. Astfel şi-a promis că măcar o dată pe an, indiferent unde s-ar stabili, vor pleca într-un loc nou, în natură. Când se va termina minunata Anglie, vor călători în jurul lumii. Ce cuplu nu şi-a dorit asta? Diferenţa era că el era sigur că lor le va ieşi, nu ştie de ce, dar pur şi simplu ştia că aşa va fi. Poate e din cauza faptului că sunt destul de nebuni să o scoată cumva la capăt, nu în stilul clasic al celorlalţi, ci prin cel dezvoltat de ei, nebun şi plin de energie. Nu aveau să se schimbe niciodată.

                Soarta le surâde, pare-se. Camping 1km. Ajunşi acolo, el vorbeşte cu cel ce avea grijă de acel loc şi aranjează să stea acolo pentru o seară. Întorcându-se la maşină, o vede pe Kat întinsă pe capotă. Se opreşte puţin parcă ţintuit de frumuseţea ei. Stătea şi privea stelele, avea o mână intinsă spre cer, parcă vrând să-l aducă mai aproape pentru a le ţine de cald la culcare. Se duce şi se întinde lângă ea, rugând-o să îi mai arate odată constelaţiile. Deşi deja le invăţase de la ea, blândeţea ei atunci când incearcă să-i explice întocmai ca unui copil mic, îl face să o iubească mai mult, dacă asta e posibil. Se ridică amândoi până la urmă şi scot cortul din portbagaj şi îl aşează... stângaci, cum altfel?

                Intră, îşi aşează fiecare cele trebuincioase, împreună cu un sac de dormit pentru 2 persoane pe care l-au luat acum un an când au fost împreună cu nişte prieteni la un picnic mai departe de acum fosta lor casă. Primul se dezbracă Jeremy şi se bagă repede în micuţul sac. Kat se întoarce de la toaletă unde si-a făcut nelipsitul “ritual” de seară şi se dezbracă şi ea. Formele ei deşi nu erau ceea ce alţii ar fi dorit de la iubitele lor, nu aveau niciun defect în ceea ce-l privea. Nu era nici slabă, nici prea plină, ci fiecare părticică atât cât trebuie pentru a-i evidenţia feminitatea, asemenea acelor dive de acum ceva ani care nu ţineau o dietă specială pentru a slăbi un kilogram că atât ar trebui să fie ideal după nu mai ştie care medici, ci se simţeau bine în corpul lor şi asta le sporea frumuseţea. Ea zâmbeşte când îl vede cum o analizează şi intră alături de Jeremy în pat.

                El mai lasă lumânarea aprinsă, e timpul să se piardă din nou în ochii ei si ea în ai lui. Flacăra plăpândă pare că tremură la fiecare respiraţie a lor, deşi, doar se privesc. Jeremy o ia în braţele sale şi o strânge puternic, primind acelaşi gest de la ea. Sunt mai mult decât fericiţi în ipostaza asta şi nu s-ar vedea altfel. Piele lângă piele, parcă o singură entitate, cu buzele lipite unele de altele, fără să se mişte, măinile alunecănd uşor pe trupurile lor puţin tremurânde asemeni făcliei de la lumânarea pe cale să se stingă care împrăştie în strâmtul cort o lumină foarte slabă încât cei doi de-abia se mai văd.

                „Noapte bună, love” se aud două şoapte sincron şi adorm îmbrăţişaţi...

Invaluiti in fum... (1/2)

                Dimineata de miercuri. Neobisnuit de insorita pentru Manchester... Jeremy se trezeste greoi din patul sau, cu o durere de cap, ceva deja obisnuit pentru el. In ciuda acesteia, se simte plin de energie, parca fara vreun motiv, cuprins de un curent parca, tragandu-l in a face ceva cu totul nebunesc in aceasta zi de octombrie tarzie. Parca nici nu e de mirare, radio-ul care il trezeste intampinandu-l de dimineata cu una din piesele lui preferate.

                Simte nevoia de a evada. Vrea sa se simta liber din nou ca in copilarie, cand zburda prin periferiile orasului impreuna cu a sa banda de nebuni. Cate peripetii, cate belele si cata anarhie provocata de un mic grup de “huligani”, cum erau etichetati pe vremea aceea, eticheta ce a ramas cu el.

                Acum in schimb, se simtea inchis in cusca rutinei, fiind nevoit sa se angajeze pentru a se putea intretine pe el si micul lui sanctuar, apartamentul cu doua camere care il separa de o societate ce devine din ce in ce mai plictisitoare, indoctrinata de televizor si hranita de mass-media cu incultura, oferind doar non-valori.

                Se ridica intr-un final, se duce in bucatarie si pune la facut o cafea, dupa care in baie pentru a face un dus scurt. Dupa ce termina, sterge picaturile de apa formate pe oglinda din cauza aburilor si cand se uita, ramane inmarmurit de privirea altei persoane de pe partea cealalta. In fata lui sta un alt el, imbracat la costum, cu un chip imbatranit si mohorat din cauza vremii care parca a trecut mult prea repede si fara niciun rost. Se da cu un pas mai in spate, luat prin surprindere de ceea ce i se afisa si incepe sa-si frece ochii cu mainile, parca dorind sa se trezeasca repetandu-si in gand: “NU sunt eu robotul asta!” 

                Deschide din nou ochii care il dor putin si se uita din nou, parca prin ceata, la oglinda, iar primul lucru pe care il observa este o amintire pe care o va purta mereu, din adolescenta: tatuajul sau cu un lup. E facut deasupra inimii, un lup cu o blana bogata de culoarea fildesie a lunii, tinandu-si capul in sus, mandru, cu aburi iesindu-i din gura si ghearele mari din fata apucand pamantul auriu dintr-o padure din timpul toamnei. La gat are legata o sfoara de care sunt prinsi mai multi colti, ca un pandativ indian. Aceasta imagine il face sa isi dea frau liber energiei pe care a resimtit-o de cand s-a trezit si sa ii vina o idee: sa plece cat mai departe in natura, sa traiasca, sa lase in urma toata monotonia, dorindu-si cu ardoare sa simta din nou salbaticia si libertatea, asemeni lupului, atat de aproapiat lui.

                Iese din baie, da drumul la , isi aprinde o tigara si apoi suna la servici pentru a-si da demisia. Munca de birou nu era pentru el oricum, vrea altceva. Incepe sa-si bea cafeaua, acum mult mai linistit. Purtat de muzica si spiritul sau care parca renascuse dupa o hibernare destul de indelungata, o suna entuziasmat pe iubita sa Kat si ii povesteste tot ce s-a intamplat. Ea este in viata lui de 2 ani. S-au intalnit la un concert Foo Fighters din Londra, facand cunostinta inaintea concertului la intrare, fiind amandoi singuri acolo, fara alte cunostinte, cand au hotarat sa isi petreaca seara unul in compania celuilalt, nepierzandu-se din priviri inca de pe atunci. Ea a primit vestea plina de entuziasm, spunand ca va face la fel, avand de mult timp ideea in cap, dar nu si curajul de a face vreun pas. Fara sa stea pe ganduri, decid sa plece chiar de astazi, luand fiecare putinii bani pusi deoparte.

                Jeremy nu putea tine minte de cand nu s-a mai simtit atat de fericit. Stia ca poate conta oricand pe iubita sa sa ii fie alaturi si a-l sustine in orice decizie ar lua, dar asta... Asta a fost un pas cu adevarat indraznet, dar important pentru amandoi. Simtea ca aceasta evadare avea sa le schimbe amandurora viata in bine.

                Mai aprinde o tigara si se duce la geam, trage deoparte cu o mana o draperie si se lasa inundat de razele calduroase oferite de soarele mai mult decat generos printre norii razleti. Se simte din nou in viata. Se duce sa se imbracee si isi ia o pereche de jeansi albastri, decolorati de vechime, dar plini de amintiri de la diverse concerte, trecuti prin multe intamplari, unele vizibile si datorita unor rupturi prin diverse locuri. Totusi, raman preferatii sai, alaturi de tricoul sau Nirvana si geaca de piele cu un petic pe umarul stang, steagul Angliei, toate acestea fiind luate in seara concertului la care a intalnit-o pe Kat. Intr-un rucsac arunca diverse alte haine, ia cheile de la masina si isi ia “la revedere” de la micul lui sanctuar, martorul revelatiei sale din aceasta dimineata, dupa care il incuie bine.

                Coboara in viteza scarile, purtat de proaspat-regasita sa pofta de viata, iar odata ajuns jos, se opreste si zambeste. Cadillac-ul lui rosu ramasese singur in parcare. E plin de diverse stickere cu tot felul de formatii sau lucruri apropiate lui, majoritatea luate ca sa-si aminteasca de cate o seara, un concert, un eveniment. Masina ii aduce aminte de tatal sau, cel care l-a sustinut de cand se stie si i-a facut-o cadou, fiind luata din putinii bani pe care ii avea acesta stransi, atunci cand Jeremy luase carnetul. Acesta din urma arunca rucsacul pe bancheta din spate, se urca in masina si porneste motorul, dupa care porneste casetofonul, dandu-l la maxim cand aude piesa . Nu numai ca iubeste formatia, stilul si in special piesa asta, dar numele lor parca tocmai a capatat un cu totul alt sens pentru el astazi.

                Porneste zgomotos catre blocul de apartamente al iubetei sale Kat, care se afla in capatul celalalt al Manchesterului. Totul merge in sfarsit asa cum vrea el, dupa atata amar de vreme... Muzica la maxim, aerul care trece peste parbriz si il loveste in fata, soarele care ii tinea de cald si culoarea aramie a copacilor de pe marginea soselei si a frunzelor cazute pe strada si pe trotuare, nimic parca nu poate fi mai bine. Totusi, ajunge intr-un final in fata blocului, asa ca se da jos din masina si se intinde pe capota, inchide ochii in asteptarea ei, savurand .

                Ochii i se deschid atunci cand simte sarutul plin de fericire al lui Kat, vazand printre firele brunete ale parului lung acum peste el, ochii ei de un verde crud de primavara. Se ridica de parca trezit din visare , o ia in brate si o strange puternic, spunandu-i astfel ceea ce ea deja stia: este singura. Este singura care il intelege, pe care ar lua-o cu el peste tot, care are un loc mai mult decat sacru in viata lui. Lui Jeremy ii pare ca miroase mai frumos decat de obicei, desi, parfumul e acelasi. E imbracata cu hainele pe care si le-a luat odata cu el, cu diferenta ca tricoul ei este cu favoritii ei, Soulfly, iar geaca ei de piele pare mai noua decat a lui.

                Fara sa spuna nimic, in afara de un zambet larg, cei doi sar in masina si pornesc spre minunatul necunoscut, acompaniati de

                To be continued...
(Photo by www.facebook.com/alecs.acsinia)

Picatura de rugina.

"Eu nu (cred ca) pot scrie un final fericit"

          Oare? De dimineata, parca m-am trezit inauntrul meu, singur in cearceafuri. Afara vremea e posomorata, totul atat de incolor, aparent. Inceputul asta de primavara pare a fi toamna tarzie... Oare umbra asta aruncata peste lume va persista, are un nume? Ma intreb adeseori, de ce imi pierd drumul, de ce imbratisez atat de des o umbra, ce se intampla cu mine... Poate e datorat unui moment din trecut la care tin prea mult sau, simt ca ma macina continuu. Uneori, ma simt singurul din lume care are probleme, e frustrat, depresiv, neimplinit. Dar, acel sentiment? E o minciuna. Daca reusesti sa aduni curajul din tine si destula vointa de a trece peste acel sentiment, ceva sau poate chiar cineva, iti va veni in ajutor in cele din urma si va face ca totul sa fie bine. Nu trebuie pierdut timpul in o continua cautare, trebuie sa ai rabdare, vei primi ce astepti... Viata pare de multe ori un carusel: dupa rau vine bine si invers. Cred ca trebuie sa tinem mereu cu dintii de acele momente frumoase din viata noastra, trebuie sa fim in stare sa ne incurajam prima data singuri, iar amintirile acelea, sunt cel dintai pas. Iti dau putere. De asta, totusi, in dimineata posomorata, inca pot distinge culori, unele le pot sa le pictez chiar eu.
          Inca astept acel trup si acel suflet sa-mi fie aproape si simt ca nu mai e mult. Imaginatia ma trimite la mare. Marea "are personalitate". Acolo, m-as trezi langa ea, cea care doarme adanc, cu un zambet timid pe fata, luminata de razele calde ale soarelui. "Cu genele ma cert", incercand sa ma trezesc, nepierzand-o din priviri. Nu pot decat sa o privesc cu drag. E prea frumoasa sa imi dezlipesc ochii si sentimentele pentru ea. Imi aprind tigara de dimineata si ma pierd prin fumul gros din camera in timp ce pregatesc cafeaua pentru amandoi. Incerc sa ma imbrac fara sa o deranjez, lipsit succes, ea trezindu-se, zambetul de pe chipul ei devenind mai larg si spunand duios: "Blegule!". Ii intind cafeaua.
          Iesim in cele din urma, la o ora tarzie. Asfintitul pune in evidenta izul de vis al intregului tablou. Nisipul parca a luat foc, iar noi pasim cu timiditate, strangand puternic mana unul altuia, in picioarele goale pe el, parca sa nu ne frigem, intr-un dans putin bizar acompaniat de sunetul valurilor. Acum fragilele raze rosiatice ca rujul ei se joaca usor in parul ei, in diferite nuante, privirile ni se intalnesc, iar eu ma pot piede din nou in ochii ei. Ea face la fel, iar fara sa realizez, ma trezesc strangand-o in brate. Radiaza caldura, nu numai cea a trupului, cat si a sufletului ei, pompata de inima ei blanda. Simt asta prin buzele ei lipite de ale mele, acompaniate de gustul sarat imprimat de aerul care ne inconjoara pe amandoi. Ne asezam sub o umbrela impletita din paie care seamana cu mainile noastre, mereu impreuna. Intinzandu-ne, ea cu o mana si capul odihnindu-se pe pieptul meu, incepem sa desenam orizontul din priviri, pana cand ne apuca noaptea, realizand ca regina luna e deja asezata in al ei tron de fildes...
          "Dar, trezit brusc" din aceasta imagine pe care o pictez in mintea mea, imi zic "Ce pacat ca nu a ramas nimic", cautand apusul in scrumul de tigara din scrumiera si gandindu-ma cu jind la cea care ma va salva.